10 curiozități despre Sicilia

  • Ioni
  • /
  • 6 decembrie 2022


Sicilia este o insulă incredibil de frumoasă și cu siguranță intră în top 10 obiective turistice din Europa. Vă las cu 10 curiozități despre Sicilia, deși se găsesc cu ușurință 20 :)
Puteți cuprinde cele mai importante obiective dacă vă înscrieți în circuitul nostru de 8 Martie: Circuit Sicilia, Martie 2023 - 5 nopti


1. Cel mai înalt vulcan activ din Europa este în Sicilia.
Vulcanul Etna are 3.326m și este emblematic aceasta insula. Vulcanul are erupții frecvente de mica amploare iar la cativa zeci de ani se intampla o eruptie mai masiva. A fost declarat parc național și este vizitat de foarte mulți turiști. Exista un drum pana la zona numita Etna Nord, unde parcheaza autocarele și de aici se poate urca pe craterul Sapienza cu jeepul autorizat sau pe un traseu de 4-5 ore.



2. Sicilia este cea mai mare insulă din Marea Mediterană și are o suprafata de 25.700 km² și 5,1 milioane de locuitori. Coasta Siciliei se întinde pe o distanță de peste 1000 km și este foarte diversă, încorporând un amestec de plaje cu nisip, golfuri cu pietriș și rezervații naturale. Tarmul Siciliei este scăldat de trei mări, Marea Tireniana, Marea Ionica si Marea Mediterană.



3. Arhimede din Siracuza, celebrul invatat al lumii antice s-a născut în Sicilia. Arhimede a aproximat corect, prin metoda reducerii la absurd, numarul irational pi ca având o valoare cuprinsa intre 3,1408 și 3,1429 (valoarea actuală este 3,141592653.....). Arhimede a demonstrat că aria unui cerc este egală cu π înmulțit cu raza la pătrat.
Cele doua volume, Despre Sfera si Cilindru, contin formulele despre relația dintre sfera și cilindrul circumscris de același diametru și înălțime. Este o lucrare foarte importantă pentru autor, de aceea, pe mormântul lui Arhimede este sculptata o sfera cu un cilindru circumscris.



4. Cateodata, sicilienii mănâncă înghețată la micul dejun. Sunt acele localuri deschise dis-de-dimineata unde găsiți espresso, ceva dulce și desigur, gelato. Inghetata artizanala are o traditie veche în Sicilia iar aromele de lime sau mandarine sunt specifice zonei. Cel mai ciudat sortiment pe care l-am încercat a fost lime cu busuioc, chiar la micul dejun. Nici nu știu dacă mi-a plăcut sau nu dar cert este ca nu voi uita niciodată acea inghetata :)





5. Mafia siciliană este cunoscută la nivel internațional mai ales prin prisma filmului de mare succes, The Godfather, unde personajul Don Corleone a fost inspirat din viata reala, în special de șeful grupării de crimă organizată, Frank Costello dar și alte persoane importante cu funcții de conducere. Cosa Nostra este numele Mafiei ce-și are originea în Sicilia, cu zona de influenta inițială în Palermo. Investigatiile jurnalistice și cele ale Poliției sugerează ca Mafia încă exista în Sicilia dar nu este la vedere. Turistii, în schimb, se bucura de tururile tematice in locurile in care s-a filmat Nasul. Cea mai cunoscută expresie din film, "Am o oferta de nerefuzat" se potrivește perfect Siciliei.




6. Cladirea Teatro Massimo Vittorio Emanuele din Palermo este cea mai mare sala de opera din Italia, avand 1387 de locuri și este renumita pentru acustică sa excelentă. Este a 4-a ca mărime din Europa, după cea din Londra, Paris și Viena. Teatro Massimo a fost finalizat în 1897, la 22 de ani de începerea fundației.
Scenele finale The Godfather Part III (1990), regizat de Francis Ford Coppola au fost filmate în Teatro Massimo, unde este prezentat unchiul lui, compozitorul și dirijorul Anton Coppola, dirijând opera Cavalleria rusticana.




7. Pizza siciliană, denumită sfincione (înseamnă burete gros în italiană) este o pizza dreptunghiulară, cu blat gros și pufos, similară cu focaccia, spre deosebire de blatul subțire al pizzei tipice din Napoli.



8. Pasta alla Norma este fără îndoială cea mai bună reprezentare a bucătăriei siciliene. Profitând la maximum de legumele cultivate local: roșii, vinete, usturoi, busuioc plus ricotta sărată. Se numește Norma după opera cu același nume din secolul al XIX-lea – atât felul de mâncare, cât și muzica sunt considerate adevărate capodopere.




9. Înghețata din Sicilia: te poți bucura de gelato la fiecare colț de strada în marile orașe din Sicilia. Primele atestări ale precursorului inghetatei, serbetul, sunt din secolul al IX-lea în timpul dominației arabe. Se folosea zăpadă de pe Etna și munții înalți pentru băuturi reci îndulcite cu zahăr din trestie importat din Persia.




10. Valea Templelor din Agrigento este cel mai important sit arheologic din Sicilia și include 8 temple grecești foarte bine conservate. Aceste vestigii arheologice din Valea Templelor au fost incluse în 1997 pe lista patrimoniului cultural UNESCO. Templele au fost construite între 510 și 430 î.Hr; în antichitate, Agrigento a fost unul dintre cele mai importante orașe din bazinul Mării Mediterane.




Sicilia este un loc prietenos cu turiștii în orice perioadă a anului, fiecare anotimp având punctele forte și punctele slabe. Deci, dacă vreodată sunteți indeciși cu privire la vacanță, Sicilia este întotdeauna o variantă potrivită!

SOURCE AND TAGS