IORDANIA 2025 – Aventura in Desert cu Iulian Nichita
Va rugam sa alegeti o data de plecare pentru a vedea preturile.
Descriere
Destinatie: Iordania
Durata: 3 nopti
Plecari: 18 septembrie
Am construit cu pasiune cel mai bun program de aventură în Iordania. Peste 1000 de turiști au evaluat acest program ca fiind Excelent. 3 nopți de cazare cu demipensiune, toate excursiile incluse - Petra - Petra by Night - Aqaba - Wadi Rum - Marea Moartă. Ghidul nostru, Nichita, va însoți și următorul grup, cu aceeași dedicație.
Este unul dintre programele Zepelin Tour de al cărui succes suntem extrem de mândri. Așadar, suntem pregătiți să ne aventurăm în aceste locuri minunate în poate cel mai potrivit mod posibil pentru că:
🎯 Avem ocazia să vedem locuri emblematice precum Petra sau Wadi Rum
🎯 Vizităm tot ce este mai important în Iordania - Petra - una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, o necropolă uriașă, care uimește prin impozanță, complexitate și mister. O vom vizita și noaptea, luminată de mii de candele - Petra by Night, o experiență cu adevărat unică
🎯 Străbatem deșertul Wadi Rum într-un safari cu jeepuri, înconjurați de un peisaj unic, motiv pentru care Hollywood-ul a preferat să vină până aici pentru a turna o mulțime de filme
🎯 Înotăm în apele tropicale ale Mării Roșii, înconjurați de corali și pești exotici, facem snorkeling și chiar scuba diving pentru cei pasionați. Da, Marea Roșie este o mare tropicală, cu o faună similară cu cea din Maldive, Indonezia sau Australia
🎯 Ajungem la cel mai jos punct de pe Terra - Marea Moartă - (- 430m), unde plutim fără efort în apa suprasalină
🎯 Vizităm Madaba, oraș antic, intre cele mai vechi din lume, încărcat de istorie și de însemnătate pentru întreaga cultură a lumii.
🎯 Echipele ZepelinTour și DanubeEscapes au experiență de peste 10 ani în domeniul turistic, organizare de grupuri/evenimente.
=============================================
Ziua 1: Wadi Rum și Petra by Night
Ne întâlnim cu toții la aeroport în fața panoului plecări, la ora 05:00 AM pentru zborul Ryanair cu destinația Amman. După aterizarea pe aeroportul Queen Alia și procesarea vizei, vom face transferul către Wadi Rum. Aici vom avea ocazia să ne aventurăm în plin deșert și nu oricum, ci cu jeepuri 4 x 4, preț de două ore, pentru cele mai spectaculoase peisaje pe care le poate oferi acesta. Tura se va termina cu un ceai energizant tradițional beduin oferit de localnici, în mijlocul acestui deșert în care, printre altele, a fost filmat si celebrul film Marțianul. Ne îndreptăm ulterior spre Petra, pentru a o vedea așa cum se cuvine, la Petra by night. Este una dintre cele mai așteptate activități din program, o experiență unică de vizitare a Petrei, în surdină, la lumina lumânărilor care ghidează călătorii prin cel mai spectaculos labirint nocturn. Seara, cina si cazare la hotel in Petra.
Ziua 2: Petra - Aqaba
După micul dejun, vizităm Petra ziua și rămânem uimiți când vedem imensitatea canionului prin care am rătăcit cu o seară înainte. În mod normal, tururile se opresc la Trezorerie, imagine pe care o avem cu toții în minte când ne gândim la Iordania, însă Nichita, ghidul nostru, vă va ghida către cele mai îndepărtate locuri ale acestui edificiu imens, până la un punct care este denumit sugestiv „The best view in the world”. Pe parcurs trecem pe lângă temple imense săpate în stâncă, urcăm pe scări de gresie, trecem prin canioane și ne aventurăm pe stânci de unde admirăm imensitatea și splendoarea acestui loc. Seara ne indreptăm către Aqaba unde cinăm și ne cazăm la hotel.
Ziua 3: Aqaba - Marea Moartă
Mic dejun și apoi ne vom bucura pe deplin de schimbarea de peisaj din Aqaba. Vom face snorkeling sau chiar scuba diving, opțional, pentru cine dorește. Seara pornim catre Marea Moartă unde vom cina și ne vom caza la hotel.
Ziua 4: Marea Moartă - Madaba - Nebo
Mic dejun. De dimineață, ne aventurăm în Marea Moartă unde plutim relaxați în apa suprasalină, ne bucurăm de masaj și facem împachetări cu nămol terapeutic. Printre toate acestea, ne aducem aminte cu uimire că ne aflăm în cel mai jos punct de pe Terra: 430 m sub nivelul oceanului planetar.
După check-out plecăm către Muntele Nebo, vizităm locul de unde Moise a văzut Tărâmul Făgăduinței, vizităm Biserica Catolică Antică. Continuăm către Madaba pentru vizitarea bisericii Sf. Gheorghe și apoi ne indreptăm către aeroportul Queen Alia pentru zborul către București.
Tarif:
✅ 799 euro/persoană în cameră dublă - plecare 18 septembrie 2025
✅ supliment single: 120 EUR
Plata:
300 EUR la rezervare și integral cu o lună înainte de plecare
Grup minim:
20 pers. Grup mai mic - 15-19 persoane, tariful se majorează cu 50 EUR/pers, iar pentru grup de 10-15 persoane, tariful se majorează cu 100 EUR/pers
Tariful include:
✅ bilete de avion București – Amman și retur
✅ mic dejun și cină cu preparate locale delicioase
✅ bagaj mic de mână - dimensiuni (40cm x 20cm x 25cm), trebuie să încapă sub scaun
✅ însoțitor de grup din România (Iulian Nichita) și ghid iordanian vorbitor de limba română
✅ cazare la standard de 3* și 4* în camere duble/triple (pentru familii)/twin
✅ transport cu microbuz / autocar cu aer condiționat pe toată perioada sejurului
✅ safari cu jeep-ul prin deșertul Wadi Rum
✅ croazieră pe Marea Roșie cu barca pentru observarea vieții marine
✅ bilete de intrare la Petra și Petra by night
✅ intrări la Nebo și Madaba
✅ biletele de intrare la Wadi Rum și Marea Moartă
✅ intrările la toate obiectivele menționate pe care le vom vizita
✅ viza pentru Iordania (în mod normal costă 56 USD)
✅ grup fain, ghizi de treabă și cei mai de gașcă oameni cu zâmbetul la purtător 🙂
Tariful NU include:
✅ bagajul de cală (nu este recomandat pentru vacanța noastră)
✅ mese de prânz (aprox. 70 de dolari toate mesele)
✅ cheltuieli opționale
✅ plimbare cu cămilele în deșert (opțional, cca 30 de dolari)
✅ tipsurile - 20 de dinari/persoană pentru întreaga perioadă, obligatoriu
✅ supliment cameră single - 130 de euro
✈️ Orar de zbor:
București - Amman 07:00 - 10:10
Amman - București 21:25 - 00:15
Atenție!
În acest moment garantăm prețul pentru primele 10 locuri ocupate, deoarece pot apărea fluctuații mari la prețul biletului de avion.
Să ne vedem voioși printre dune 🥳
☎️ Pentru rezervări și întrebări:
+40770624781 - Ana sau contact@zepelintour.ro