Vacanța în Tenerife alături de copii

  • 11 mai 2022

Vacanța în Tenerife alături de copii

Vacanța în Tenerife alături de copii

Tenerife este o insulă fermecătoare, care-i va fascina pe cei mici. Plajele cu nisip negru, grădinile în care pot admira e aproape sute de exemplare de fluturi, excursiile în care pot vedea delfinii în mediul lor natural sunt câteva dintre elementele care fac ca orice vacanță în Tenerife să fie memorabilă!

În acest articol am selectat câteva experiențe și locuri pe care să le includeți în următoarea voastră vizită pe Insula Tenerife, într-o vacanță în familie, alături de copii.

Insula Tenerife este potrivită pentru copiii de toate vârstele: de la bebeluși în primele luni, până la energicii adolescenți. Pe insulă există numeroase plaje cu nisip fin, intrare lină în mare și cu spații de amenajate pentru copii. Dacă nu sunteți siguri în ce zonă să vă rezervați hotelul, ne puteți contacta pe e-mail la: contact@zepelintour.ro. Împreună vom găsi cea mai bună variantă. 

Ce putem include pe lista de vizite într-un sejur în Tenerife alături de copii?

1. Loro Parque



Loro Parque din Tenerife poate fi vizitat pe cont propriu sau în cadrul unuia dintre tururile propuse de parc. Copiii vor afla despre obiceiurile de hrănire și comportament a păsărilor sau mamiferelor prezente: în jur de 4000 de papagali, cea mai mare gașcă de pinguini dintr-o grădină zoologică, lebede, fazani, flamingi, pelicani, delfini, lei de mare, broaște țestoase, vidre, cimpanzei, gorile, tigri și jaguari. 

În fiecare zi, delfinii și leii de mare au spectacol în arenele special amenajate spre deliciul copiilor. Spectacolele se repetă de câteva ori pe zi, doar ca să fie siguri că le veți putea include în vizita voastră. Atenție! Dacă veți sta în primele rânduri veți fi udați până la piele. 

 Și să nu uităm de Aquariumul care găzduiește peste 20.000 de specii marine și de Shark Tunnel, cel mai lung tunel cu rechini din Europa.
Iar la final vă invităm să includeți pe listă și Kinderlandia, un loc de joacă pentru copii perfect pentru consumarea ultimului strop de energie. 

2. Mariposario del Drago



În Parcul de Fluturi peste 800 de fluturi exotici din zone tropicale vor zbura în apropiere de voi (sunt în jur de 150 de specii) în Casa Fluturilor din Tenerife. Aici, copiii vor afla informații despre ciclul de viață al fluturilor, specificități pentru diferite specii și, mai ales, se vor putea bucura de prezența lor atât de aproape!

Pentru că fluturii își încep viața aici și trec prin toate stadiile ciclului lor biologic, ei pot fi văzut în toate stadiile: de la primele ore de viață până la maturitate, în perioada de împerechere cu dansurile și spectacolul aferente și împerecherea. Oaspeții Casei Fluturilor din Tenerife pot oricând asista la aniversări ale noilor fluturași. 

Credem că este o experiență de neratat pentru o vacanță în familie alături de copii, în Tenerife.

3. Siam Park



Am ajuns și la Siam Park! Acest parc acvatic cu tematică thailandeză este WOW! Un mic orășel de bălăceală, cu un râu artificial, tobogane, o piscină cu valuri și tot felul de atracții care-i vor ține ocupați pe cei mici toată ziua! Și pe adulții care se dau de 10 ori în tobogane doar ca să fie alături de copii, nu? 
Pentru cei mici o vizită pe Lazy River va fi un început bun. Aici tot ce trebuie să faci este să plutești pe un colac (single sau double) pe un râu artificial, de un 1 km. Un vis!

Tot pentru ei există un loc de joacă special: un aqualand orășel.

Pentru copiii mai mari (și părinții copiilor mai mici) sunt diferite tobogane – experiență în care își pot lua doza de adrenalină: Vulcano, Dragon, Jungle Snake și The Giant.

Pentru o super hype experiență vă încurajăm să mergeți la Tower of Power. Din Tower of Power treci printr-un tub într-un bazin cu rechini. Toată experiența durează câteva zeci de secunde, așadar nu veți avea timp să vă corespondați cu rechinii, stați fără griji. Poate doar să le faceți cu ochiul, ei fiind după un perete gros de sticlă! 

PS: Dacă nu v-am spus, Siam Park este cea mai mare construcție cu temă thailandeză din lume din afara Thailandei. Iar amenajarea lui a fost aprobată de Casa Regală Thailandeză.

4. Observarea delfinilor și balenelor în mediul lor natural



Dacă micuții vizitatori din Tenerife vor rămâne cu gura căscată când vor ajunge în Loro Parque, la întâlnirea cu delfinii din complex, în excursiile organizate peste tot pe insulă în care pot fi observate magnificele mamifere marine în mediul lor natural… vor fi extaziați! :) ) Știm pentru că am fost alături de copilași în aceste excursii și erau foarte multe exclamații.

Despre excursiile în care pot fi observați delfinii și balenele am scris mai multe în acest articol.

Sună-ne la numerele de pe site sau lasă-ne un scurt e-mail la contact@zepelintour.ro și hai să punem la punct următoarea ta vacanță în Tenerife!

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare