Coreea de Nord - provocarea oricărui turist dornic de explorare


Zilele de vacanță au însemnat pentru noi (și) lectură. 

Am pus mâna pe o carte excelentă, Nothing to Envy, a jurnalistei Barbara Demick - 6 povești reale din Coreea de Nord. 



Și ne-am întrebat - se face turism în Coreea de Nord? Chiar și astăzi, când Regimul Kim Jong Un a redus rația de hrană la 300 de grame pe zi, cel mai mic nivel pentru această perioadă a anului din istoria Coreei de Nord?

Ei bine, DA, cu toate că este puternic controlat de guvernul nord-coreean. Între 4000 și 6000 de turiști occidentali vizitează Coreea de Nord în fiecare an.
Surpriza mai mare a fost să descoperim că există tururi și cu plecare din România. Un turoperator român organizează în septembrie un circuit de 2 săptămâni.


Tu ai călători către o astfel de destinație? 

Probabil că nu, dar ești măcar curios cum arată un astfel de circuit?  Dacă da, click aici :)


De ce merg oamenii în Coreea de Nord?

Unii ar spune că pentru a vizita cea mai înaltă clădire neterminată din lume  (care cel mai probabil nu va fi niciodată terminată - Hotel Ryugyong) sau pentru a admira peisajul rural și rezervațiile naturale.





Adevărul este însă că pur și simplu nu este niciun alt loc pe pământ precum Coreea de Nord. Nu este doar o călătorie, este o călătorie în timp. 


Acest stat comunist a sfidat toate așteptările și a supraviețuit colapsului Uniunii Sovietice pentru a deveni o putere nucleară. O vizită în Coreea de Nord îți arată cum a evoluat cea mai izolată națiune din lume, unde internetul și multe alte invenții moderne rămân relativ necunoscute, iar milioane de oameni își trăiesc viața în umbra dinastiei KIM ce controlează țara încă de la sfarsitul anilor 40.


See it while it lasts, ar spune unii. 




Dacă reușesti să faci și o combinație de vacanță cu Coreea de Sud - adică să treci de la o țară care încă se luptă cu foametea (locul 109 din 119 țări în care este prezent fenomenul, numai în alte 10 țări sitația fiind mai gravă) la a 11-a cea mai puternică economie a lumii, experiența este completă. Îți poți imagina că în urmă cu câteva zeci de ani erau o singură națiune?

Ești în siguranță să călătorești în Coreea de Nord?

Atâta timp cât respectați toate regulile prezentate înainte de a intra în Coreea de Nord, călătoria este "considerată sigură".

Călătoriile în toată țara se efectuează aproape exclusiv organizat. De ceva vreme există posibilitatea de a cumpăra o cartelă SIM din aeroport - până în urmă cu câțiva ani trebuia să lași telefonul în aeroport - nu că ai fi avut ce face cu el, nu exista contract de acoperire pe roaming cu niciun stat. 


Desigur, există mari restricții.

Respectați întotdeauna regulile ghidului dvs., deoarece dacă nu reușiți, vă  expuneți și  dvs. și expuneți și ghidul  unui mare risc. El / ea va fi supus unor sancțiuni severe, pentru că a asistat la acțiuni de "spionaj".

Cele mai multe grupuri, dacă nu toate, sunt rugate să se închine solemn și să așeze flori o dată sau de două ori în fața statuilor lui Kim Jong-un. Întotdeauna acționați în mod respectuos în jurul imaginilor sau monumentelor liderului nord-corean și încercați să nu vă faceți cunoscute opiniile negative.





Este o infracțiune penală în Coreea de Nord a arăta lipsă de respect față de actualii și foștii lideri ai țării. Orice persoană care încalcă legile din Coreea de Nord, chiar și fără să știe, poate fi expulzată, arestată sau întemnițată.  Cunoscut este cazul lui Otto Frederick Warmbier (12 decembrie 1994 - 19 iunie 2017), un student american care a fost închis în Coreea de Nord în 2016. El a fost acuzat că a încercat să fure un poster de propagandă de la hotelul său, motiv pentru care a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu muncă grea. În iunie 2017, a fost eliberat de Coreea de Nord într-o stare vegetativă și a murit curând după aceea.

Orice activitate neautorizată are potențialul de a fi văzută ca o încercare de spionaj. Desigur, este o idee bună să evitați să vorbiți despre politică și despre religie.


Următoarele articole sunt interzise în Coreea de Nord:
  • Materiale religioase
  • Material pornografic
  • Materialul politic
  • Ghidurile de călătorie pot fi confiscate la sosire, dar returnate la plecare.
Contrar convingerilor populare, puteți aduce laptopul, tableta, camera foto și telefonul mobil



3. Este etic să încurajezi turismul în astfel de locuri? 

Este probabil întrebarea cea mai dificilă pe care orice turist trebuie să și-o pună. 

Da, încurajați prin aceasta  un regim  care aproape nu a auzit de drepturilor omului. Coreea de Nord este închisoare, cu sigurantă nu o destinație care să înlocuiască relaxarea din resorturile de la Mediterană. 
 

Poate fi însă și o speranță pentru coreenii de rând. 

Expunerea lor la o cultura vestică, un lucru cât de mic, nu poate fi decât un lucru bun.  Mulți nord-coreeni nu au văzut vreodată un străin  - nici măcar pe Internet, fiindu-le refuzat accesul - și poate fi surprins să descopere că americanii, de exemplu, nu au coarne.





SOURCE AND TAGS