Paragliding în Oludeniz, Turcia. Activități în Laguna Albastră



Oludeniz e altfel. Deși ne-am aștepta ca în Turcia să exceleze în primul rând serviciile clasice precum cazarea/mâncarea, Oludeniz este prin excelență o destinatie de aventură. Să te aștepți ca excursiile și activitățile de o zi, fie ele de paragliding, rafting sau quad bike, să schimbe tiparele unei zile de pură lâncezeală pe nisipurile lagunei. 



De la chitariști boemi care creează o atmosferă „woodstockiană” până la zburătorii cu parapanta și gazdele din hotelurile din Fethiye, toți creează un vibe ce te introduce într-o experiență de vară și thrill de neuitat. 

Oludeniz se traduce prin Mare Moartă (în sensul de calmă), asta pentru ca laguna cea albastră nu este colorată în Photoshop, ci este chiar o piscină naturală imensă care, pe langă noi, vizitatorii pentru snorkelling, înot și lâncezeală, mai este vizitată și de țestoase, delfini și multe alte vietăți prietenoase. 

Este deasemenea și un loc în care văzduhul îți oferă trăiri unice, pentru că din albastrul Mediteranei se înalță abrupt Babadagul - un vârf de 2000 m, unde curentii sunt perfecți pentru salturile cu parapanta. 

La final de iulie mergem iarăși în vacanța care a fost marea aventura a verii lui 2021 și 2022, găsiți link-ul aici: Turcia - program exclusiv de aventura in Oludeniz si Fethiye.



Să nu fie mai mult de 9 dimineața când urcăm în microbuz și pornim către serpentinele Babadagului. Ajungem de la torida Mediterană la racoarea platformei de lansare de 2000m altitudine. 45 de minute durează drumul, care este în sine o experiență. Ajuns pe Babadag, te uiți în jos și vezi albastrul presărat de parapantele ca niște păpădii multicolore și sincer te gandesti la cum vei ajunge jos. 

Sunt 2 platforme, folosite în funcție de direcția și intensitatea vanturilor, dar ambele considerate unele dintre cele mai bune din lume pentru acest sport - paragliding.  În 20 min vei ajunge jos. Asta după ce primești instructajul despre cum să te așezi în hamuri și ce trebuie sa faci pentru a te lansa în siguranță de pe platforma cu pricina. 

Zborul este unul care liniștește orice vertij pe care l-ai avut urcând. Planezi cu curenții admirând din propria păpădie un albastru infinit. Aterizarea se petrece fix de unde ai plecat. Plaja e lângă, iar după chiuială cele mai potrivite vor fi probabil o bere rece, un adana kebab și sunetul de valuri. Felicitări, ai zburat în unul dintre cele mai potrivite locuri din lume pentru asta.



Este doar una dintre aventurile pe le oferim în Oludeniz. Dacă nu iți place văzduhul poți opta pentru croazieră, sau doar relaxare. Dar sa nu iți fie de mirare că restul participanților se vor întoarce cu un zâmbet larg după oricare dintre ele. 


SOURCE AND TAGS