Coronavirus: Restrictii de Calatorie in Grecia pt. romani


Coronavirus: Restrictii de Calatorie in Grecia pentru cetatenii romani


Măsuri aplicabile începând cu data de 28 iulie 2020:
În conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia.


MAE precizează că toate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.




Update 13.07.2020
Important, actualizare 13.07.2020:
Conform informatiilor comunicate in mod oficial pe www.mae.ro, incepand cu ziua de Miercuri  15 Iulie ora 06:00 (si nu 14 Iulie cum comunicasera initial autoritatile elene), toti cetatenii straini care intra in Grecia pe cale rutiera in scop turistic, sunt obligati sa prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infectia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore inainte de calatorie.

In caz contrar, nu le va fi permisa intrarea pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate in laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie sa fie emise in limba engleza si sa contina numele și prenumele persoanei testate, precum si seria si numarul cartii de identitate sau ale pasaportului persoanei respective.
Autoritatile din Grecia subliniaza ca falsificarea acestor certificate este pedepsita conform legii.

Aceasta noua reglementare NU se aplica calatoriilor cu avionul.

Prezentarea rezultatelor testului nu exclude obligatia de completare a formularului electronic PLF de intrare in Grecia (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrarii pe teritoriul Greciei și nici posibilitatea testarii aleatorii la intarea pe teritoriul Republicii Elene.
 

Totodata, conform informatiilor comunicate public de autoritatile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, platforma electronica https://travel.gov.gr/#/   care permite completarea formularului Passenger Locator Form nu va fi disponibilă pana marți, 14 iulie, ora 00.01 pentru intrarea in Grecia pe cale rutiera.

Astfel, cetatenii romani care au completat deja aceste formulare vor putea intra în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, iar cei care nu au formularul completat pana la acest moment vor trebui sa isi reprogrameze calatoria incepand cu miercuri, 15 iulie.

Procedura completarii formularului PLF pe platforma https://travel.gov.gr/#/, ramane valabila pentru toti turistii straini indiferent de tipul de transport utilizat (aerian, naval, terestru).

Aceasta procedura prevede ca la finalizarea completarii formularului/chestionarului se va primi pe email o confirmare de completare. Ulterior, se trimite un cod QR de catre autoritatile grecesti.

Turistii trebuie sa aiba acest cod QR salvat pe telefon/printat astfel incat sa il poata prezenta la controlul vamal
, la sosirea in Grecia. In cazul in care turistii nu au formularul electronic completat, se aplica o amenda de 500 euro/pasager.


Update 29.06.2020

- Masuri aplicabile de la 1 iulie 2020

     Incepand cu 1 iulie 2020, pentru intrarea turiștilor in Grecia va fi obligatorie completarea Formularului de localizare a pasagerilor (PLF), ce face parte din Protocolul Sosiri Grecia 2020 (link detalii https://travel.gov.gr/#/), ca parte a măsurilor de prevenție împotriva răspândirii virusului Sars-COV-2.

     Formularul de localizare a pasagerilor (Passenger Locator Form), se aplică turiștilor care intră pe teritoriul Greciei cu transport rutier, acvatic și aviatic.

     Toți călătorii sunt obligați să completeze on-line PLF-ul, formularul este disponibil pe acest link:
Formular de localizare pasager Grecia si se completează cu cel puțin 48 de ore înainte de a intra în Grecia, furnizând informații detaliate despre punctul de plecare, durata sejururilor anterioare în alte țări și adresa șederii în Grecia. După completare, formularul trebuie printat sau descărcat pe tel si prezentat la intrarea în Grecia.

 
Turistii care sosesc cu avionul in Grecia

• Sosirea pasagerilor la poarta de sosire.

• Transfer catre zona în care se află personalul de screening și verificarea codului unic QR (răspuns rapid), fie în format electronic (QR pe care fiecare pasager îl primeste ulterior completarii PFL online, pe telefonul mobil) sau pe formularul QR tipărit.

• Personalul de screening direcționează pasagerii, în funcție de  codul QR al acestora, fie către zona de verificare suplimentară screening, fie spre ieșire (zona de preluare a bagajelor și controlul documentului de identitate).

      Până devin disponibile rezultatele screeningului, pasagerii testați pentru SARS-CoV-2 (de către o echipă medical autorizată) sunt obligați să se auto-izoleze la adresa destinației finale, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF). După finalizarea testului screening, pasagerii sunt direcționați către ieșirea din aeroport.

 

 Turistii care sosesc in Grecia pe la frontierele terestre

• Sosirea persoanelor la punctul de control. Toate persoanele care intră în țară trebuie să prezinte completat formularul de localizare a pasagerilor (PLF).

• Se va verifica documentul de identitate și codul unic de răspuns rapid (QR) de catre controlul vamal, fie in format electronic (telefon mobil) sau pe formularul QR tipărit.

• În funcție de codul QR, persoanele care sosesc în Grecia vor fi direcționate de către personalul de securitate, fie către zona de verificare suplimentară (screening), fie catre iesirea din vama spre destinația finală în Grecia, primind instrucțiuni utile în cazul în care apar simptome de infecție respiratorie, și recomandarea de a contaca imediat Organizația Naționala de Sănătate Publică (EODY).

     Dacă persoanele care intra în Grecia intenționează să aibă multiple opriri (înnoptari în locații diferite) pe teritoriul grecesc, trebuie să declare acest lucru și să raporteze destinația inițială și itinerariul lor de călătorie pentru următoarele 7 zile.  Unitățile sanitare mobile EODY (KOMY) vor funcționa continuu la punctele de control frontieră terestră.

     Până ce rezultatul screeningului devine disponibil, persoanele care sunt testate pentru noul coronavirus SARS-CoV-2 sunt obligate să se autoizoleze la adresa destinației finale, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF). Datele personei testate vor fi introduse în sistemul de informații electronic EODY, conectat la registrul COVID  (pentru a facilita urmărirea contactelor în cazul în care cineva se dovedește pozitiv). După finalizarea testului screening, persoanei testate i se îngaduie accesul în țară, primind instrucțiuni cu privire la auto-izolare până la anunțarea rezultatelor screeningului.

 

Turistii care sosesc in Grecia pe mare

• Sosirea pasagerilor care acceseaza poarta principală de intrare.

• Pasagerii care calatoresc în vehicule vor fi direcționați către o poarta secundară de intrare.

• Toți pasagerii sunt îndrumați către zonele în care personalul de screening va verifică codul unic de răspuns rapid (QR),  pe care fiecare pasager îl prezinta fie în format electronic ( tel. mobil) sau pe formularul QR tipărit.

• În funcție de codul QR, persoanele care sosesc în Grecia pe mare vor fi direcționate de către personalul de securitate, fie către zona de verificare suplimentară screening fie îngaduite să își continue călătoria până la destinația finală în Grecia, primind instrucțiuni utile în cazul în care apar simptome de infecție respiratorie, si recomandarea de a contaca imediat Organizația Naționala de Sănătate Publică (EODY).

      Până ce rezultatul screeningului devine disponibil, persoanele care sunt testate pentru noul coronavirus SARS-CoV-2 sunt obligate să se autoizoleze la adresa destinației finale, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF). După finalizarea testului screening, persoanei testate i se îngaduie accesul în țară, primind instrucțiuni cu privire la auto-izolare până la anunțarea rezultatelor screeningului.

 

NOTA:

     Toți pasagerii trebuie să respecte măsurile de igienă preventivă necesare (utilizarea măștilor și distanțarea fizică, unde se impune si este posibil).

     Datele personei testate vor fi introduse în sistemul de informații electronic EODY, conectat la registrul COVID  (pentru a facilita urmărirea contactelor în cazul în care cineva se dovedește pozitiv).

Precizari:

    Prezentarea formularul de localizare a pasagerilor (PLF) are ca scop reducerea timpului de asteptare prin formalitate vamala.

    Testul screening se va face aleatoriu (ocazional), precum s-a efectuat începand din 15.06.2020.

    Pentru pasagerii care intra în Grecia, începand cu 01.07.2020, este posibila completarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF), in format fizic la intrarea in tara. Pentru a evita aglomerarea în vamă, recomandăm completarea acesuia on-line.


Update 26.06.2020
 
- Masuri aplicabile de la 1 iulie 2020

Recomandari pentru cetatenii romani care efectueaza deplasari catre/dinspre Romania:

    Începând cu data de 1 iulie, oricare dintre turistii/pasagerii care vor sosi pe cale aeriană, rutieră sau maritimă în Grecia pot fi supuși unor teste aleatorii la sosire. După ce a fost testat, pasagerul este liber să se deplaseze la destinația finală, unde va aștepta rezultatul testului.

    În cazul unui rezultat pozitiv, aceștia vor fi contactați de către autoritățile elene și plasați în carantină pentru 14 zile, costurile fiind suportate de către statul grec.


    Tuturor persoanelor care doresc să intre pe teritoriul Greciei le este recomandat să consulte informațiile disponibile pe website-ul Visit Greece (http://www.visitgreece.gr ). Totodată, va fi disponibilă, în mod gratuit, aplicația “Visit Greece”, care va putea fi descărcată înainte sau la sosirea în Grecia.


    Vizitatorii ar trebui să completeze (de preferat înaintea călătoriei) un formular Passenger Load Factor / PLF, cu datele de contact din Grecia. Acest formular va putea fi găsit, în format electronic în aplicația „Visit Greece” sau poate fi furnizat de către membrii echipajului în timpul zborului.

 
Autoritățile elene își rezervă dreptul de a modifica oricând condițiile și măsurile descrise mai sus, în funcție de circumstanțe și de evoluțiile epidemiologice. Aceste măsuri vor fi aplicate în baza recomandărilor unei comisii de specialiști din cadrul Comitetului pentru Boli Infecțioase care evaluează periodic datele epidemiologice și recomandă modificări ale regimului actual de restricții.


Calatoria in Grecia pe cale aeriana:
    -Zborurile internaționale sunt permise pe toate aeroporturile din Grecia.
   - Pot fi aplicabile restricții suplimentare privind călătoriile neesențiale dinspre statele terțe, precum și din Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda, în conformitate cu eventuale recomandări ale Uniunii Europene.


 
Calatoria in Grecia pe cale rutiera: 
    - Vor fi permise intrările prin punctele de trecere a frontierei Republicii Elene cu Albania, Macedonia de Nord și Bulgaria.
    - Va fi efectuată, până la 30 iunie, o reevaluare a posibilității deschiderii frontierei terestre cu Turcia.

 
Calatoria in Grecia pe cale maritima:
    - Va fi permis accesul tuturor tipurilor de nave de transport, inclusiv pasageri.

 

Exceptii si prevederi privind tranzitul:
    Sunt exceptate de la interdicțiile de mai sus, aeronavele care transportă mărfuri/poștă, fără pasageri, sau zborurile aflate în misiuni umanitare.

 

Masurile de siguranta implementate in Grecia:


    Facilitățile modulare și unitățile sanitare de pe insule vor funcționa neîntrerupt, personalul medical fiind sprijinit de ONG-uri și voluntari antrenați pentru oferirea de prim-ajutor persoanelor infectate cu COVID-19.


    Au fost deschise plajele organizate, cu respectarea măsurilor de distanțare socială, iar protecția civilă, poliția locală și municipală colaborează cu primăriile și cu mediul de afaceri pentru a-i sfătui pe turiști și pe angajații din sectorul turistic asupra măsurilor de igienă, protecție și distanțare.


    Au fost reluate pelerinajele la mănăstiri (inclusiv Muntele Athos).


    Sunt operabile cursele interne de feribot, între insule și Grecia continentală.

 
    Au fost anulate măsurile de restricționare a circulației în afara locuințelor, iar de la 15 mai și interdicția deplasării între județe.

 
    Parcurile publice, grădinile, siturile arheologice, grădinile zoologice au fost deschise începând cu data de 18 mai.


    De asemenea, începând cu data de 11 mai s-au deschis toate magazinele și unitățile comerciale, iar începând cu 1 iunie restaurantele, cafenelele, inclusiv cele din pensiuni și alte astfel de facilități, dar numai cu asigurarea spațiilor de servit în aer liber, asigurarea unei distanțe de 2 m între mese, respectiv a prezenței a maxim 4 persoane la o masă.


    Pentru semnalările/informațiile referitoare la COVID-19, este instituit un număr de urgență (1135), operațional 24/24 ore, precum și o hartă interactivă cu informații actualizate: https://coronavirus.pineza.eu/ .




Lista Tari care pot calatori fara restrictii in Grecia 

Tari din UE pentru care este permis accesul in Grecia
Austria, Belgium, Bulgaria, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, France, Georgia, Germany, Hungary, Iceland, Ireland, Italy, Latvia, Lichtenstein, Lithuania, Luxemburg, Malta, Montenegro, Netherlands, Norway, Poland, Portugal, Romania, Serbia, Slovakia, Slovenia, Switzerland, Spain

Tari din afara UE pentru care este permis accesul in Grecia
Algeria, Australia, Canada, South Korea, Japan, New Zealand, Morocco, Rwanda, Thailand, Tunisia, Uruguay


Tari pentru care nu este permis accesul in Grecia 
Israel, North Macedonia, Qatar, Russia, Saudi Arabia, Sweden, Turkey, United Arab Emirates, United Kingdom, USA

SOURCE AND TAGS